Cartea ne poartă  într-o fascinantă călătorie în jurul lumii. Cartea “Ocolul pământului în 80 de zile”, scrisă de Jules Verne si repovestită de Rob Alcraft, a fost o lectură usoară si foarte interesantă. Cartea a apărut la editura Niculescu și este o ediție bilingvă romană –engleză si are ilustratii superbe de Alex Paterson.

Cartea îl are ca personaj principal pe domnul Fogg, un om bogat care mergea săptămânal la Reform Club, unde a pus pariu pe 20.000 de lire sterline cu prietenii lui de acolo ca el poate face ocolul pământului in 80 de zile. Totul începe cu povestirea unui jaf in care hoțul nu a fost identificat, dar se știe câte ceva despre el: seamănă  cu personajul nostru principal, domnul Fogg. Un anumit detectiv pe nume Fix il vede pe acesta si crede ca domnul Fogg este hoțul așa că pleacă și el in călătoria in jurul lumii. Înainte de a porni, domnul Fogg il ia ca servitor pe Passepartout, un baiețel  orfan, care îl ajută cât de mult poate. In călătoria lor, ei dau de multe obstacole, dar își și fac mulți  prieteni noi. Printre aceștia se numară o prințesă pe nume Aouda, pe care ei au salvat-o de la moarte, atunci cand călătoreau prin junglă. In tot acest timp detectivul Fix tot incerca să le pună bețe in roate domnului Fogg și prietenilor acestuia, care au de platit mult timp pentru fapte pe care nu le-au comis. Ajung de multe ori să piardă timp, iar voi trebuie să descoperiți dacă domnul Fogg a pierdut sau nu pariul.

Mie mi-a plăcut la această carte faptul că te face mereu să dorești  să citești cât mai mult, iar relația de prietenie formată intre călători este una foarte frumoasă. Ceea ce nu mi-a placut a fost că prin repovestire s-au exclus anumite pasaje, iar astfe in unele momente nici nu iti poti da seama ca ei au ajuns in cu totul alt loc.

Cartea „Ocolul pământului in 80 de zile” are multe avantaje: faptul că este bilingvă, deoarece așa ne oferă prilejul de a învăța să citim in engleză cât mai bine, iar ilustrațiile carții fac lectura și mai placută.

Va recomand cu drag această carte, fiindca nu veți regreta dacă o cumparați!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0